Oare eu ce sunt?

Ce suntem noi oamenii, ca si fiinte, ca si prezente in…(nu stiu cum sa-i spun) aceasta lume, in acest univers?

Eu am zis despre mine ca sunt suma celor vazute de ceilalti la mine? Insa doar atat sa fiu? Dar totusi eu cum sunt pentru mine in propia-mi constiinta? M-am confundat cu acela ce-l stiu si ceilalti sau am pastrat o parte din mine, doar pentru mine?

Sa fim noi totusi, decat un manunchi de informatii (amintiri, fapte, intamplari, emotii si sentimente) continute intr-un recipient si nimic mai mult?

Daca ar fi asa, e de inteles de ce nu ajungi sa-ti cunosti aproapele nici dupa o viata petrecuta langa el. Cum sa-l cunosti cand el se afla in toti ceilalti cu care a interactionat si unde sa mai pui la socoteala ca e si in cei cu care nu a interactionat in mod direct, dar care printr-un concurs de imprejurari il stiu in si din anumite ipostaze. Cum ai puta sa sti toate aceste detalii despre el? Ar trebui sa faci un studiu de caz printre toti cei ce l-au cunoscut si ar mai trebui ca ei sa fie dispusi sa-ti furnizeze informatiile, despre el, cu o acuratete demna de invidiat si nici atunci nu ar fi destul: caci cine-i stie pe toti cu care a interactionat in mod direct sau indirect acel individ (unii ar zice ca serviciile secrete, insa sa lasam gluma deoparte). Pe deasupra ca problema sa fie si mai dificila, mai exista si propriile lui trairi, pe multe dintre ele nestiindule nimeni (poate nici el cu exactitate).

Dincolo de definitia ce o voi da ce anume suntem? Definitia suna ceva de genu: fiinte bipede, fara blana, cu unghi, ce au constiinta de sine si sunt caracterizate prin faptele, vorbele, trairile si evenimentele petrecute, fiecare avand o personalitate proprie dar ce poate fi incadrata intro anumita clasificare (deci nu suntem asa de diferiti din moment ce facem parte din grupe de caracteristici), purtatori de un anumit sex, cu placeri si apucaturi dobandite in functie de epoca in care ne-am petrecut pasagera existenta.

Revin si spun: ne putem raporta decat la trecut, mai precis la ce a fost si cunoastem din propia existenta. E un handicap foarte limitativ.

Sa te identifici cu urmele pasilor ce i-ai lasat, hm…sa poti sa distingi daca sunt ai tai sau nu,hm…

Calatorie placuta in continuare…BILETUL LA CONTROL, VA ROG…

P.s: nu uita cheia reusitei: dorinta, credinta si rabdare si mai adaug: simt, scriu si ma exprim