Pisica cea buna si Cainele cel rau



Singur atat de singur

Singur bantui strazile pustii,
Singur printre cei vii.
Te caut printre ei dar nu te zaresc,
Vreau sa te vad, sa-ti zambesc.

Goodcat & Baddog…in postul asta as vrea sa scrie toti ce-mi citesc blogul. Sa faceti voi postul, ce vreti aia o sa ramana scris. Pana duminica sper ca va e destul timpul sa scrieti comentarii sau mesaje (am uitat sa specific, mesaje pe blacktullipe@gmail.com).

Uite ca a aparut si primul comentariu, unul la care de altfel ma asteptam sa fie printre primele. Daquinus iti multumesc pentru suport. Asa, daca bine am inteles ideea ce o expune el e: cu si prin iubire trecem abisul ce ne desparte de ceva mai bun; o iubire care desi utopica (de vis) este realizabila, insa nu in interiorul realitatii cotidiene

Iubire

Un sentiment ce ma-nbie ades,
Sa ies, sa fiu viu si sa-nfloresc.
Ma-nbie sa-mi lepad armurami de spini,
Imi cere sa ador toti acei straini.

Acel ceva ce te cheama afara,
Te-nbie sa iesi din singuratatea-ti pura.,
Sa-ti parasesti a ta ura sfanta,
Pentru a-ncerca acea placere stramta.

P.s: nu uita cheia reusitei: dorinta, credinta si rabdare

Un răspuns to “Pisica cea buna si Cainele cel rau”

  1. Daquinus Says:

    Ok, dacă am înţeles corect doreşti să postăm ceva pe blogul tău, sau mă rog ce vom scrie noi va deveni postare. Deci mă simt onorat şi ca atare mă conformez.”De câte ori nu ne trezim oftând după lumea viselor? Acea lume minunată pentru uni, de coşmar pentru alţi, acea lume care ne face totuşi viaţa mai frumoasă. De cele mai multe ori deşteptarea este crudă, iar realitatea în care suntem aruncaţi fără anestezie, este la mare distanţă de ceea ce ne dorim cu adevărat, şi mai ales de ceea ce visam. Între lumea viselor şi realitate se cască un abis întunecat, de netrecut, dacă nu deţii cheile porţii. Dacă totuşi în ciuda oricărei logici ne continuăm visul şi în lumea reală, sperând uneori că aşa vom reuşi să trecem abisul şi să depăşim obstacolele vieţi, vom fi cu siguranţă crunt pedepsiţi. Şi atunci cred că ne putem pune, pe bună dreptate, întrebarea: ce rost mai are să visăm cu ochii deschişi? Lumea visului este infinită, putem zburda la nesfârşit pe plaiurile ei, pentru că doar acolo ne vom simţi cu adevărat liberi şi fericiţi. Cuşca realităţii ne permite să vedem abisul, dar ne interzice cu desăvârşire căutarea. Această cuşcă are zăbrele făcute din regulile societăţii, şi orice încercare de ale rupe se soldează de cele mai multe ori cu eşecuri mai mult sau mai puţin evidente, mai mult sau mai puţin visate. Dar să nu disperăm, visul e dragostea pe care toţi o aşteptăm, pe care sperăm ca într-o zi să o împărtăşim cu cineva, cineva care să simtă ca şi noi aceiaşi pornire intensă care merită orice sacrificiu. E visul care ne trece abisul.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: