Granita dintre iluzie si real



Cum poti sa te bucuri de prezent cand ai radacinile, asa de adanc, infipte in trecut? Sau cum poti renunta la ceva ce te-a creeat?

A stat vreun moment cineva sa se gandeasca la cat de mult depindem de ceilalti? Cred ca am mai scris despre asta intro postare anterioara, si cred ca ma refeream la libertate. Bineinteles ca pot sa caut si sa ma uit mai exact unde si sa identific cu precizie paragraful, insa eu nu procedez asa: spun ce simt, cand simt si ce gandesc fara intarziere.

Oare ce s-ar intampla daca deodata toti cei pe care-i stim ar incepe sa nege tot ce cunoastem si tot ce am facut? Toata viata noastra pana in acel moment sa fie remodelata, iar realitatea ce-am trait-o pana atunci sa primeasca o alta culoare: amintiri, persoane, bucurii, sentimente, emotii, ganduri, imagini etc sa fie puse sub semnul indoielii. Sa ni se spuna ca tot ce am trait pana atunci o fst o iluzie, o imagine ce ne-am creat-o noi insine si ce nu a existat in realitate. Am fi luati drept nebunii si inchisi intrun „centru de reabilitare”.

Singurul lucru despre care putem vorbii cu o oarecare certitudine este trecutul, restul fiind relativ. Avand in vedere ca totul e relativ, nu da raspunsuri definitive.

Va dati seama ce invizibila e granita dintre realitate si fictiune? Sau sa o punem altfel…cat de slabi putem sa fim cand ni se zdruncina increderea si ceea ce stiam cu certitudine, acum, devine ceva atat de nesigur, aproape ilar de fantastic. Nu stiu cati sau cine a patit-o: eram la scoala (problema asta o am de fiecare data cand sunt intrebat un lucru evident si foarte simplu) la ora de matematica, eram la tabla si incercam sa rezolv o problema ce la momentul respectiv mi se parea destul de complicata; si din cauza unei greseli raspunsul nu a fost cel corect. Invatatorul m-a oprit si m-a intrebat: 1+1=… Trebuie sa ma credeti ca nu am mai fost sigur de raspuns si doar, era asa de evident. Mai de fiecare data cand am fost pus in fata unor situatii indubitabil de clare am ezitat sa vad ce era evident si m-am indoit ca ar fi asa. Asa am fost crescut si educat: nimic nu e simplu, nimic nu se obtine usor, totul se misca si nu mai e la fel.

Cineva zicea ca: fiecare om are dreptul sa bea un pahar de vin, band un pahar de vin devine alt om, deci poate bea inca unul si tot asa…

Ei, daca e sa ne gandim putin, fiecare secunda ce o petrecem are un anumit imact asupra noastra: ne schimba iar acest fapt ne face sa devenim altcineva si asa mai departe.
Totul in jurul nostru e un simbol si atunci , realitate ce o fi?

As putea sa scriu mult mai multe despre acest subiect, ca de altfel despre fiecare ideea ce am tratat-o in acest jurnal electronic, insa, daca bine imi amintesc, in primul post am promis, riscand sa par superficial, ca voi fi cat mai scurt si direct.

Asa ca am doua intrebari:
1. Suntem noi intradevar ce vad ceilati la noi si traim doar in amintirile lor, iar daca ei nu ar mai exista, am avea noi cum sa ne demonstram propia existenta?
2. Oare 1+1=…

De ce tu absolut inert,
M-ai aruncat in acest abis?
O viata fara nimic cert,
Acest nimic in care m-ai inchis

De ce sa nasti?De ce sa mori?
Sa crezi ca esti prezent
De ce sa simti si sa devii vapori?
De ce sa ne intoarcem in ciment?

P.s: nu uita cheia reusitei: dorinta, credinta si rabdare

Un răspuns to “Granita dintre iluzie si real”

  1. Julia Says:

    Ce e Iluzia? o fi oare Realitatea? ha ha, o fi ce vrei tu sa fie …?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: