Calatorie pe taramul iubirii



Am fost coborat in acele adancuri,
Negre, umede si reci ale amurgului,
Ce deodata si neasteptat s-a lasat
Peste tara iubirii si placerii uitate.

S-am intalnit acea floare a tineretii
Ce m-a facut sa imteleg maretia,
Frumusetii si tainei iubirii
Ce-a plasmuit din mireasma ei.

Insa primavara vietii a trecut
A venit toamna cu frunze cazande
Si floarea s-a ofilit si a pierit,
Iarna tristetii si singuratatii venind.

Am inceput sa lupt cu fulgii tristetii
O mantie de nea se aseza pe sufletul meu
si era umeda, banala si rece
Si avea o culoare pala, saraca.

Acum urmeaza intrebarea, puerila dar de neocolit…ce e iubirea? E mai multa fericire sau mai multa tristete? Daca iubirea e un lucru bun, ce ni se poate intampla, de ce suferim asa de mult din cauza ei? Sau ati auzit pe cineva, sa zica, ca sufera din cauza iubirii fata de divinitate? Eu sincer nu am auzit. Inseamna ca, ori noi oamenii nu suntem capabili sa ne purtam unul altuia o iubire pura asa ca cea a divinitatii, ori ca, fiind fiinte imperfecte, tot ce zamislim e sortit a nu fi perfect.

Sa punem altfel problema…e iubirea un act de daruire sau de posesiune? Din nou stau si ma intreb; de ce suferim din cauza iubirii? Daca e un act de posesiune, atunci suferi din cauza ca ai pierdut ceva; daca e un act de daruire, atunci din suferi caci ai pierdut, daruind cui nu trebuia. Dar se presupune ca atunci cand iubesti pe cineva persoanei respective ii daruiesti cu drag si din propie initiativa. Atunci de ce sa-ti para rau?

Mai putem privii problema si din alta perspectiva. Oare doare nereusita, insuccesul? Oare doare frica noastra de a ramane singuri si de a nu avea cui sa impartasesti si bune si rele?
Pai, se zice ca intro relatie sunt doi, atunci de ce sa vezi un eventual final ca un insucces propriu?
Daca ne e frica ca ramanem singuri, in urma sfarsitului unei iubiri, oare a fost ea intradevar ce am crezut? Se zice ca iubirea adevarata dainuieste vesnic (nu numai ca se zice, ci e si adevarat), ei daca s-a sfarsit oare nu erai tot singur in timp cat se consuma si oricum cel de langa nefiind pe aceeasi lungime de unda nu putea intelege ce ti se intampla deci nu aveai cui sa impartasesti si rele si bune?

Eu zic ca e un mare noroc sa te intalnesti cu acest sentiment: iubirea. Nu toti il cunosc si nu toti sunt capabili de el.
Oricum ce pot spune e ca atunci cand ti se intampla….daruiesti tot fara sa astepti nimic, faci orice fara sa te gandesti la ce castigi sau pierzi, nu regreti nimic si iti pare bine ca ti se intampla.

P.s: nu uita cheia reusitei: credinta, dorinta si rabdare.

Un răspuns to “Calatorie pe taramul iubirii”

  1. naty Says:

    Daca vrei o definitie a iubirii, atunci o gasesti in Corinteni 13 (…dragostea NU CAUTA FOLOSUL SAU… este INDELUNG RABDATOARE… dragostea acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, SUFERA TOTUL…) Dar este vorba despre dragostea lui D-zeu, caci omul nu-i capabil de asa ceva… Dragostea omului e imperfecta, relativa, trecatoare, la fel ca el… Fie chiar si asa, e mai bine sa suferi din dragoste, decat sa nu fi iubit deloc! Cineva mi-a spus: „Esti frumoasa cand plangi! Esti mai aproape de D-zeu”… (nu ca El ar vrea sa fim nefericiti…) Asa ca iubiti FARA SA ASTEPTATI NIMIC IN SCHIMB!! A primi este bine, A OFERI ESTE MARET! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: